Potrivit procurorilor germani, cei trei cetățeni ucraineni lucrau ca agenți ruși și se aflau în legătură cu instituții de stat ruse. Fuseseră recrutați pentru a comite acte de sabotaj în Germania.
Autoritățile germane au transmis că cei trei începuseră deja să își testeze planul. Unul dintre suspecți, Vladyslav T., a trimis prin poștă la Köln la sfârșitul lunii martie două astfel de “colete de testare” care conțineau dispozitive de urmărire GPS pentru a identifica posibile mijloace de transport. Acesta a fost însărcinat cu misiunea de către Yevhen B., care este acuzat că a furnizat conținutul coletelor prin intermediul lui Daniil B.
Autoritățile germane au transmis că aceștia intenționau să vizeze transporturi de mărfuri care se îndreptau spre Ucraina și care “s-ar fi aprins în timpul transportului”, dar plănuiau și atacuri cu bombă în Germania, cu ajutorul substanței chimice termia (un amestec de aluminiu și oxid metalic, care, prin reacție, generează o cantitate mare de căldură care poate atinge temperaturi de până la 2.400 de grade Celsius).