joi, 10 octombrie 2024
18.4 C
Berlin

Bazar Berlin – orașul în care m-aș muta mîine, dacă clima ar fi cea din Sud

Must read

# Berlinul e plin de turiști, indiferent de sezon, însă de multe ori nu-i recunoști pe stradă, nu-i vezi bulucindu-se ca la Paris și afișîndu-și cu ostentație statutul de turist. O explicație ar fi faptul că Berlinul are mai multe centre de interes, culturale și nu numai, aflate la o distanță destul de mare unele de altele, așa că turiștii sînt nevoiți să folosească trenurile S-Bahn și U-Bahn, să se amestece cu berlinezii. În plus, mai e și senzația că ești înghițit de un oraș cosmopolit și că, într-un timp extrem de scurt, începi să-i aparții.

Într-un supermarket de lîngă Alexanderplatz, alintată de berlinezi Alex, tinerii cumpără bere la 50 de cenți doza, ca să o bea pe bordură. În Berlin poți bea în spațiile publice oriunde și în orice condiții, nu vine nici un jandarm să te ia la rost că ai încălcat legea și să-ți facă process-verbal, cum ni se întîmpla, în adolescență, în parcul Cișmigiu. Așadar, se bea bere nu doar în Alexanderplatz – loc de întîlnire și de șuete, poți vedea, de pildă, în S-Bahn, oameni la costum care se întorc de la job, deschid cîte o sticlă de bere rece și dau noroc.

Atitudinea berlinezilor e, în general, extrem de relaxată, par oameni care se bucură de orașul lor. Se adună în Alexanderplatz seară de seară, fără vreun scop anume, aparent nu se întîmplă nimic aici, în afară de spectacolul stradal oferit de artiști de toate genurile care strîng mărunțiș pentru bere, mîncare sau „for weed” – „pentru iarbă” (cum scria pe o pancartă a unui hippie destul de fumat deja, însă nimeni nu avea nimic să-i reproșeze)…

mai mult la :

/www.dilema.ro/

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Berlin | Germania

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura